LinkedIn, Facebook și X: Cum poți fi păcălit de hackeri

Bitdefender

26 Septembrie 2023

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
LinkedIn, Facebook și X: Cum poți fi păcălit de hackeri

Infractorii digitali pot profita de platformele de socializare în diferite moduri pentru a înșela utilizatorii nebănuitori. Escrocii folosesc diferite scheme pentru a fura bani și date confidențiale, fie prin serviciile de tip marketplace oferite de rețelele de socializare, fie prin oportunități de angajare, anunțuri sau solicitări în scopuri caritabile.

LinkedIn

Această platformă de socializare destinată activităților profesionale este familiarizată cu escrocii, care o utilizează pentru a exploata persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Câteva dintre cele mai frecvent utilizate trucuri constau în exploatarea caracteristicii de mesagerie directă, oferte false de locuri de muncă și însușirea identității altei persoane.

Hackerii utilizează profilurile de LinkedIn pentru a-și spori credibilitatea atunci când postează oferte false de locuri de muncă bine plătite pentru cei aflați la început de carieră sau oferte de lucru de acasă cu salarii prea mari pentru a fi adevărate. Aceștia își îmbogățesc profilurile false cu date de identificare, funcții și diplome false pentru a desfășura scheme ce presupun tranzacții în criptomonedă și scheme de îmbogățire rapidă.

Știi că este o înșelăciune atunci când un angajator sau un reprezentant de resurse umane îți cere bani pentru a obține un loc de muncă!

Facebook (Meta)

Cu aproape 3 miliarde de utilizatori activi lunar, nu este o surpriză că escrocii au dezvoltat o operațiune extrem de profitabilă pe populara platformă de socializare, Facebook. Unii escroci își concentrează eforturile pe a-i înșela pe utilizatorii Facebook Marketplace, prin preluarea controlului asupra conturilor sau prin crearea unor conturi false pentru a promova înșelăciuni cu criptomonedă, scheme caritabile și fraude.

De asemenea, și era influencerilor contribuie la înmulțirea înșelăciunilor, hackerii profitând de conturile compromise și clonate pentru a ajunge la milioane de urmăritori și a profita de naivitatea și emoțiile lor pentru a face bani.

X (cunoscută anterior ca Twitter)

Cele mai des întâlnite tipuri de fraudă pe X includ înșelăciuni cu produse oferite cadou și scheme de dublare a valorii criptomonedelor, răspândite prin intermediul unor conturi false create astfel încât să fie similare celor ale unor personalități publice sau companii bine cunoscute. Aceste conturi impostoare își propun să fure datele și banii utilizatorilor nevinovați și să răspândească înșelăciunea prin urmăritori și partajarea postărilor.

Înșelăciunile lansate prin platformele de socializare reprezintă o provocare persistentă pe care o poți combate prin măsuri de conștientizare și proactive cum ar fi menținerea unei igiene cibernetice bune în timpul activităților digitale:

  • Ai grijă la conturi care își asumă identități false și la cele compromise, care pot fi utilizate pentru a ascunde înșelăciuni. Examinează toate mesajele directe primite care includ linkuri sau promisiuni de venituri garantate prin investiții și tranzacții cu criptomonedă. Gândește-te bine înainte să accesezi linkuri sau să descarci atașamente pe dispozitivul tău. Acestea ar putea ascunde software-uri periculoase care îți vor infecta calculatorul cu spyware sau troieni care fură datele de autentificare.
  • Examinează cu atenție toate oportunitățile de cumpărături care par prea bune pentru a fi adevărate și nu achiziționa niciodată bunuri de la vânzători care acceptă numai plăți prin carduri cadou sau transfer bancar.
  • Activează autentificarea în doi pași (acolo unde este posibil) pe toate conturile de socializare și utilizează setări de confidențialitate. Ia în considerare setarea profilului tău drept privat pentru a-ți proteja identitatea și a împiedica atacatorii cibernetici să-ți colecteze informațiile personale sau să te atace prin înșelăciuni. În acest mod, îți vei proteja și prietenii și membrii de familie împotriva celor care ar putea încerca să își asume identitatea ta sau să utilizeze informații pentru a fura datele acestora.
  • Folosește o soluție de securitate pentru a te proteja împotriva linkurilor care ascund amenințări de tip phishing, fraude și malware.
  • Limitează conținutul partajat. Doar pentru că ai un cont pe o rețea de socializare nu înseamnă că trebuie să îți expui întreaga viață personală și să partajezi prea mult informații. Escrocii explorează de obicei un profil țintă pentru a colecta informații despre tine și a-și adapta tacticile utilizate în tentativele lor de fraude.
  • Nu împărtăși niciodată informații financiare, date confidențiale sau fișiere media cu cei pe care îi întâlnești online. Află mai multe despre soluțiile de securitate cibernetică de la Bitdefender și cum te putem ajuta să te protejezi de infractori pe rețelele de socializare.

tags


Autor


Bitdefender

The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader