De la postări și mesaje care conțin linkuri periculoase la notificări false privind încălcarea drepturilor de autor și anunțuri spam, Facebook a devenit terenul de joacă preferat al celor specializați în fraude.
Să examinăm tentativa de fraudă cu bagajele pierdute scoase la vânzare, pe care o folosesc drept exemplu având în vedere natura sa agresivă și globală. Odată ce ai înțeles dedesubturile unei astfel de scheme, adică ce indicii să cauți și cum să verifici rapid informațiile, poți aplica aceste cunoștințe oricărei reclame care îți trezește suspiciuni câtuși de puțin.
Cum se produce frauda
Reclama despre valizele scoase la vânzare de către aeroporturi a circulat pe Facebook, oferindu-le utilizatorilor „șansa” să cumpere valize nerevendicate la doar 3 dolari fiecare. Escrocii pretind că, prin scoaterea la vânzare a mii de valize aparent pierdute, doresc să elibereze spațiul din depozite.
Aceste pagini false de Facebook imită paginile oficiale ale mai multor aeroporturi internaționale din întreaga lume: Noua Zeelandă, Australia, SUA, Oslo, Marea Britanie, Qatar, Danemarca, Irlanda, Malta și nu numai.
Paginile sunt aproape identice, cu modificări minore în ceea ce privește moneda pentru a corespunde țării în care se află aeroportul și utilizarea limbii native care se vorbește în aeroportul din țara respectivă.
Niciunul dintre aceste conturi nu este afiliat unui aeroport real și singurul lor scop este să convingă persoanele să-și furnizeze datele confidențiale, precum informații care pot duce la identificarea personală, date bancare și date de pe carduri bancare, precum și parole.
Știai că...?
În perioada ianuarie 2021 – iunie 2023, în Statele Unite:
Expunerea fraudei cu valize
În continuare vom analiza tertipurile care au stat la baza fraudei cu valizele pierdute. Ca niște adevărați experți în publicitate, acești escroci își pun în practică înșelăciunea creând o poveste cu o natură urgentă, de caritate și care conține o urmă de adevăr pentru a atrage victimele nevinovate.
Mesajul: „Dorim să eliberăm de urgență spațiul din depozitul aeroportului și scoatem la vânzare valize cu bagaje pierdute și nerevendicate de mai bine de șase luni. Conform normelor, acestea trebuie eliminate, însă ne-am propus să le oferim spre vânzare pentru suma de doar 3 dolari, în scop caritabil”, apare pe site-ul web.
Verificarea informațiilor: Poți cumpăra bagaje nerevendicate?
Da. De obicei, aeroporturile angajează case de licitații private pentru a vinde prin licitație publică bagaje și bunuri pierdute precum telefoane, laptopuri și jachete ale căror proprietari nu au putut fi identificați. Însă există aeroporturi care organizează direct licitații de bagaje pe proprietatea lor.
Fotografii: Escrocii folosesc imagini cu zeci de valize, editate pentru a include sigle și semne specifice aeroporturilor.
Mărturii: o rețea de profiluri inventate comentează la postările care fac referire la înșelăciune, dându-se drept clienți fericiți care au primit valize pline cu pantofi scumpi, parfumuri și cosmetice.
Exemple:
„Tocmai ce am primit valiza cumpărată, nu mă așteptam să fie atât de plină, sunt surprins.”
„Am ridicat valiza cumpărată azi. Am așteptat cu nerăbdare și pe bună dreptate! Înăuntru era multe produse cosmetice și parfumuri. Sunt foarte mulțumit de achiziția mea. De unde aș fi putut să cumpăr atâtea lucruri cu doar 9,95 de dolari?”
„Sunt șocat. Am dat lovitura, prieteni!!! Nu-mi vine să cred.”
„Este o promoție foarte interesantă! Prima dată am cumpărat o valiză cu lucruri obișnuite, am comandat a doua oară și am primit un MacBook, iPhone, căști și lucruri scumpe!”
Îndemnul la acțiune: Utilizatorii de rețele de socializare care fac clic pe butonul „cumpără acum” sunt direcționați către un site web fals al unui aeroport unde li se solicită să-și introducă datele personale.
Autoritățile avertizează în legătură cu această fraudă
Aeroporturile oficiale și autoritățile au emis avertismente cu privire la acest tip de fraudă, iar Facebook șterge paginile false imediat ce sunt raportate. Însă escrocii sunt destul de insistenți și noi pagini contrafăcute continuă să apară.
Este posibil ca uneori să ratezi avertismentele autorităților sau să le vezi prea târziu. De aceea, îți recomandăm să ai propriul kit de protecție împotriva fraudelor și să te bazezi pe experți și pe instrumente care te ajută să deosebești cazurile reale de cele false.
Iată câteva moduri prin care te poți proteja împotriva reclamelor false de pe Facebook
Dacă observi o fraudă, raporteaz-o. Dacă crezi că Bitdefender Scamio poate fi util unei anumite persoane, dă vestea mai departe. Este gratuit, simplu de utilizat și poate scuti persoana respectivă de probleme nedorite.
tags
The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”
Toate articolele