În mini seria The Safety Formula, explorăm conexiunile dintre tehnologia de ultimă oră din Formula 1 și în continuă dezvoltare din securitate cibernetică. În Episodul 7: „Când viteza întâlnește securitatea” ne vom uita la complexitatea opririlor la boxe din Formula 1 și tehnologiile Advanced Threat Control, unde o fracțiune de secundă face diferența.
“Box, box!” Radioul piloților monopostului Ferrari SF-23 se trezește la viață la auzul acestor două cuvinte legendare care le indică faptul că e momentul să intre la boxe. Echipa de strategie a identificat oportunitatea - acea ocazie de a câștiga un avantaj în fața competitorilor prin schimbarea pneurilor cu unele proaspete și cu aderență care vor putea să-i aducă pe piloți în fața rivalilor lor în tururile de cursă rămase.
Mașina aproape că alunecă înspre linia boxelor, iar ceea ce urmează în câteva secunde e o rutină de mișcări rapide și coordonate. Pistoalele cu aer comprimat vâjâie zgomotos, cele patru pneuri sunt schimbate, iar în doar câteva secunde mașina vuiește înapoi în cursă. E ca o orchestră bine acordată care nu ratează nicio notă.
Acesta nu este doar un pit stop. E o dovadă de precizie umană, colaborare și coordonare bine exersată care se îmbina sub presiune. Fiecare mișcare este calculată cu atenție și executată impecabil pentru a preveni pierderea de timp prețios.
Cursa împotriva atacurilor cibernetice
În lumea digitală, experții în securitate cibernetică participă la o alt fel de cursă: una împotriva atacurilor informatice. Noi tipuri de malware se pot împrăștia ușor. Un răspuns lent sau întârziat poate duce la un număr foarte mare de computere compromise, iar pierderea de date sau impactul asupra infrastructurii de rețea pot fi dezastruoase.
Ca și în cazul unei intrări la boxe, fiecare secundă contează. Sistemul Advanced Threat Control (ATC) este vital în coordonarea unei defensive eficiente. ATC folosește monitorizarea continuă și detectarea avansată a comportamentelor anormale pentru a crește rata de detecție a noilor familii de malware. ATC oferă echipelor de securitate cibernetică uneltele pentru identificarea și evaluarea amenințărilor și în același timp reduce riscul de impact asupra sistemelor.
Antrenamentul aduce rezultate
La fiecare schimbare de pneuri de pe un monopost SF-23 mecanicii echipei ridică 798 de kilograme, cu tot cu pilot. Cei însărcinați cu folosirea pistoalelor cu aer comprimat elimină piulițele speciale ale cauciucurilor, în timp ce alți 8 mecanici au responsabilitatea scoaterii pneurilor uzate de pe mașină și montarea celor noi. Totul trebuie făcut cu o precizie aproape milimetrică. Mașina este ridicată pe un cric stabilizator, iar în aceste secunde inginerii în aerodinamică a echipei pot face ajustări aripii față pentru a schimba comportamentul ulterior al bolidului pe circuit. E un efort coordonat a 20 de persoane pentru un pit stop sub 3 secunde.
Acest lucru se realizează doar prin antrenament continuu. Doar astfel mecanicii pot să facă această coregrafie în mod eficient. În fiecare sezon competițional există mii de repetiții de pit stop, iar fiecare simulează diferite scenarii care ar putea apărea în timpul cursei. Astfel, în momentul potrivit, pilotul care face minuni pe circuit, se poate baza pe mecanicii săi.
La fel ca și echipa de la boxe din Formula 1, experții în securitate cibernetică își rafinează răspunsurile la atacuri informatice prin așa-numite teste de stres, adică atacuri simulate care descoperă vulnerabilitățile sistemelor înainte ca acestea să fie găsite de hackeri și îmbunătățesc apoi protocoalele de răspuns. Exact ca mecanicii de la boxe, datorită acestor antrenamente, atunci când există o amenințare reală, echipele tehnice știu ce au de făcut în fiecare secundă.
Pregătiți de adaptare
Adaptabilitatea și viteza sunt esențiale, atât pentru o echipă de mecanici de la boxe, cât și pentru echipele care răspund atacurilor cibernetice. Mecanicii trebuie să-și ajusteze strategia în funcție de elemente neprevăzute, ca atunci când trebuie să schimbe aripa față a monopostului, avariată de o coliziune sau de resturile de pe circuit. Condițiile meteo în schimbare pot provoca și ele modificarea strategiei în timp real.
Lumea online este la fel de dinamică, pentru că hackerii dezvoltă tactici noi pentru a se putea infiltra în sistemele informatice. Echipele de securitate trebuie să se dezvolte permanent și să-și adapteze strategiile în mod eficient pentru a contracara amenințările în continuă transformare.
Precizia și viteza sunt esențiale atât pe circuit, cât și în securitatea cibernetică. Pentru a coordona o oprire la boxe sau pentru a opri un atac cibernetic e nevoie de aceleași calități: acțiune imediată, colaborare, adaptabilitate. Când fiecare milisecundă contează, mișcările intens exersate și deciziile strategice cresc siguranța și performanța.
tags
The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”
Toate articolele