Luna securității cibernetice se încheie în spiritul Halloween-ului, ceea ce ne reamintește că trebuie să eliminăm înfricoșătoarele amenințări virtuale care se ascund în fiecare cotlon al internetului.
Așadar, chiar dacă ești ocupat aranjând ultimele decorațiuni prin casă și pregătind gustări cu dovleac de care să te bucuri în timp ce te uiți la un maraton de filme de Halloween, aruncă un ochi pe sfaturile și recomandările noastre, care te vor ajuta să te protejezi pe tine și datele tale împotriva amenințărilor care se ascund în întuneric.
Protejează-ți dulciurile prin parolă
Fantomele de pe internet vor să îți acceseze conturile online pentru a-ți fura rezerva de dulciuri. Datele tale reprezintă un bun valoros pentru hoții de identitate și infractorii cibernetici de pe dark web. Folosește o parolă diferită pentru fiecare cont online și activează autentificarea în doi pași ori de câte ori este posibil.
Nu te lăsa dus de nas de costumațiile festive
Cel mai probabil nu ești singurul care se deghizează de Halloween. Infractorii cibernetici își pun și ei cel mai bun costum cu ocazia acestei sărbători. În loc să meargă din casă-n casă după dulciuri, le place să opteze pentru phishing – pentru datele tale, bineînțeles. E posibil să se deghizeze în comerciantul tău online preferat sau să își însușească identitatea băncii tale pentru a-ți fura informațiile financiare și a-ți transforma ziua într-un adevărat coșmar.
Fii cu ochii în patru după spam-uri și orice mesaje nesolicitate. Nu accesa link-uri sau descărca fișiere provenite din mesaje care par a fi menite să bage spaima în tine. E-mail-urile sau mesajele legitime de la organizațiile de încredere nu îți vor solicita niciodată să îți furnizezi codurile PIN, numerele cardurilor de credit sau alte informații cu caracter sensibil.
Nimeni nu-și împarte dulciurile de Halloween
Nimeni nu vrea să împartă punga de bomboane adunate mergând din casă-n casă. Așadar, de ce ți-ar oferi un străin cadouri gratuite? Dacă un străin face acest lucru, nu o face din mărinimie. Fii extrem de atent la orice premii, cadouri sau oferte care par prea bune ca să fie adevărate. Indiferent de cât de tentate sunt, nu ar trebui să îți pui niciodată în pericol bunăstarea financiară interacționând cu străini, anunțuri publicitare sau platforme care îți oferă metode prin care să te îmbogățești rapid sau tombole de premii.
Bagă spaima în monștrii de pe internet cu o soluție de securitate cibernetică
De obicei, strigoii, vârcolacii și alți monștri înspăimântători dispar după Halloween, însă vampirii, vrăjitoarele și fantomele din mediul online nu dispar niciodată. După ce ți-ai făcut rezerve de usturoi, gloanțe de argint și apă sfințită, scoate la înaintare artileria grea.
Instalează o soluție de securitate pe dispozitivele tale pentru a bloca atacurile care te vizează. Ransomware-ul înfricoșător, exploit-urile persistente, troienii și link-urile periculoase vor fi blocate înainte să îți poată compromite dispozitivul și fura prețioasele date. Te poți bucura de cea mai bună protecție de pe piață pentru dispozitivele tale Windows, Mac, Android și iOS, folosind versiunea noastră gratuită de evaluare de 90 de zile pentru Bitdefender Total Security!
tags
The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”
Toate articolele