Cybersecurity Pets: Veverița care face Back-Up

Bitdefender

25 Octombrie 2022

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
Cybersecurity Pets: Veverița care face Back-Up

Octombrie este Luna Securității Cibernetice și anul acesta avem o nouă campanie distractivă cu prieteni isteți care știu câte ceva despre confidențialitate și securitate. Veverița cu fălci face back-up în felul ei, așa că ne-am uitat cu atenție cum procedează pentru a învăța de la ea. Îi place să aibă întotdeauna o copie pentru tot și crede că și oamenii ar trebui să facă la fel.

Datele Bitdefender arată că atacurile cibernetice asupra utilizatorilor individuali – în special atacurile ransomware – sunt înfricoșător de frecvente. De fapt, cei mai notorii infractori cibernetici care folosesc ransomware dedică acum resurse substanțiale pentru a ataca utilizatorii individuali.

Deși o bună igienă a securității cibernetice este importantă, hackerii își îmbunătățesc în mod constant atacurile, găsind modalități noi de a se infiltra în computerele noastre și de a fura date.

Veverița cu fălci are de-a face cu mulți hoți. După ce și-a petrecut toată viața ascunzând nuci în diferite colțuri ale pădurii, știe foarte bine că este doar o chestiune de timp până când ascunzătorile sunt descoperite.

„De aceea este esențial să avem două din toate. Vezi tu, noi, veverițele, nu suntem singurele creaturi care mănâncă ghinde în timpul sezonului rece. Ciocănitoarele și corbii ar servi cu plăcere nucile pe care le-am agonisit cu greu. Nici iepurii și ratonii nu se sfiesc să-mi jefuiască depozitele. Ca să nu mai spun de suratele mele, veverițele! Așa că mă asigur că-mi pregătesc cel puțin două vizuini. Ai face bine să îți tratezi datele digitale prețioase în același mod. Nu știi ce se poate întâmpla când îți întorci spatele. Trebuie să plec. Vine iarna. Ciao!”

Într-adevăr, realizând regulat back-up-uri ale fotografiilor neprețuite de familie, proiectelor digitale, muzicii și filmelor, ești sigur că îți poți recupera viața digitală în cazul în care fișierele tale sunt șterse sau criptate cu ransomware. De fapt, este o idee bună să copiezi fișierele importante pe o unitate de stocare externă, pentru că hard disk-ul computerului tău se poate defecta. Așadar, oricum ar fi, avem ce învăța din natură: dacă ai backup-uri pentru tot asemeni veveriței cu fălci, poți fi sigur că datele tale sunt în siguranță!

Bitdefender Premium Security blochează atacurile ransomware, reducând și mai mult riscul de pierdere a datelor.

Rămâi în siguranță!

tags


Autor


Bitdefender

The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader