ABC of Cybersecurity: Adware

Bogdan Botezatu

23 August 2021

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
ABC of Cybersecurity: Adware

Vă invităm să învățăm împreună despre fiecare literă din ABC-ul securității cibernetice by Bitdefender.

Hai să descoperim un nou element: Adware

Dacă ceva e gratuit, înseamnă că produsul ești chiar tu, spune un vechi proverb englezesc. Acest lucru este valabil și în prezent, în ciuda transferului considerabil către sfera digitală. Anunțurile publicitare reprezintă încă o industrie de miliarde și a fost doar o chestiune de timp până când au devenit o categorie de software nouă. Îi spunem Adware.

Adware-ul este o formă de software bazat pe anunțuri publicitare, o formă de monetizare care permite dezvoltatorului să ofere produsele gratis publicului, dar să fie în continuare plătit de către o companie de publicitate. În schimbul unei sume de bani, dezvoltatorul fie va pune laolaltă coduri care vor afișa anunțuri publicitare pentru rețeaua de publicitate sau va convinge utilizatorul să instaleze programe software de la un alt furnizor, odată cu produsul original. Adware-ul poate fi periculos. Linia de delimitare dintre adware și spyware este atât de fină și de discontinuă, încât oferta inițială ar putea include mai mult decât v-ați fi dorit.
Este posibil ca anunțurile, care pot fi ferestre pop-up sau videoclipuri, să nu reprezinte o problemă la început, însă în spatele lor se poate ascunde un program suspect care să îi monitorizeze utilizatorului activitatea, stabilind din umbră un tipar al obiceiurilor sale de navigare sau îndemnându-l să achiziționeze un produs printr-o rețea afiliată.

Există cu siguranță controverse în privința software-ului bazat pe anunțuri publicitare, și asta pentru că unele e-book readere, telefoane și aplicații de mesagerie includ acest tip de software și solicită, de asemenea, consimțământul utilizatorului pentru anumite beneficii. Ocazional, companiile includ informații despre adware în termeni și condiții sau în contractul de licență al utilizatorului final. Totuși, cine are răbdare să citească până la capăt?

Adware-ul agresiv nu este nevinovat și, până la momentul de față, a atacat un număr important de aplicații cunoscute și de încredere.

Cum ne ferim adware?

Există foarte rar semne că un program ar rula în fundal sau că au fost instalate fișiere suspecte în computer.  Chiar și software-ul de securitate se poate confrunta cu anumite probleme când vine vorba de adware și asta pentru că există și servicii legitime care vin la pachet cu software bazat pe anunțuri publicitare.

Chiar dacă detectarea adware-ului este dificilă, este aproape imposibil să fie determinată amploarea pagubelor. De multe ori, companiile de publicitate combină, în mod ilicit, aplicații open-source cu adware, iar acest lucru se întâmplă uneori contrar dorinței dezvoltatorului. Pentru a distribui aceste kit-uri neoficiale de software bazate pe anunțuri publicitare, agenții de publicitate păcălesc chiar site-ul original și înregistrează domenii în scopul unor practici de tip typo-squatting.

La fel și în cazul aplicațiilor Android. Un studiu realizat de Bitdefender arată că mai mult de 1% din aplicațiile disponibile pe Google Play reprezintă versiuni contrafăcute ale unor aplicații cunoscute. Versiunile contrafăcute sunt pline de adware și apoi sunt reîncărcate pentru a păcăli utilizatorul.

Dacă folosiți o soluție de securitate cibernetică, nu mai rămân prea multe de făcut. O simplă scanare va scoate la iveală toate fișierele și programele suspecte pe care le puteți șterge apoi printr-un singur clic. Soluțiile de securitate le oferă utilizatorilor și opțiunea de a dezactiva detecția de adware, însă nu este neapărat o idee bună dacă vreți să beneficiați de o protecție completă a rețelei.

Până la urmă ține de fiecare utilizator să fie atent la ce instalezează pe dispozitivele sale.

Așa că asigurați-vă că descărcați fișiere care provin doar din shopuri de încredere, cum ar fi pagina oficială a aplicației, și că sunteți atenți la toți pașii de instalare. Dacă vedeți că aplicația pe care vreți să o instalați vine la pachet cu o „ofertă specială”, asigurați-vă că nu o instalați și pe aceasta, de-selectând căsuța din dreptul său sau apăsând butonul Anulare.

Încercați Bitdefender 2020 gratuit timp de 90 de zile.

tags


Autor



Articole similare

Articole salvate


loader