Gruparea de hackeri ransomware Maze Team, cunoscută pentru închiderea mai multor spitale și clinici din cauza ransomware-ului, a declarat că nu va mai ataca sectorul medical, cel puțin nu până când situația actuală va fi sub control.
Unul dintre motive ar putea fi faptul că doresc să evite furia unei populatii care este deja afectată de ceea ce se întâmplă. Sau poate sunt că conștienți de faptul că victimele nu pot oferi niciun fel de recompensă. Sau poate chiar și hackerii au o urmă de scrupule în vremuri ca acestea.
Au mai existat situații, rare, cand în trecut hackerii au arătat semne de empatie. În 2018, spre exemplu, cunoscuta grupare de hackeri ransomware GandCrab a decis să nu mai lanseze atacuri pe teritoriul Siriei și să ajute victimele din acea țară să-și recupereze fișierele.
Cu toate acestea, lipsa lor de scrupule reprezintă o regulă.
Săptămâna trecută, un spital important din Republica Cehă, care efectua teste pentru combaterea COVID-19 și-a suspendat activitatea după ce sistemele sale au fost blocate din cauza unui ransomware. Nu este clar dacă malware-ul utilizat provine de la Maze Team, însă acest lucru nu este exclus, dacă luam în considerare campania agresivă la nivel global a grupării, care include și sectorul medical.
Printr-o mișcare care a generat un sentiment de ușurare, dar păstrând o doză mare de scepticism, gruparea Maze Team a anunțat că vor diminua atacurile din această perioadă, oferind reduceri pentru unele dintre victime și oprind cu totul atacurile targetate împotriva industriei medicale.
O captură de ecran a „comunicatului de presă” al grupării, obținută de către Databreaches.net (reprodus mai sus) arată că gruparea promite să reducă sumele pentru răscumpărare și să furnizeze cheile de decriptare „partenerilor” (victimelor), dar și să șteargă datele obținute „în cazul în care se ajunge la o înțelegere”.
„Oferta se aplică atât victimelor noi, cât și celor ale căror date au fost arhivate”, potrivit comunicatului. „Suntem mereu deschiși la comunicare și cooperare”.
Cât despre industria medicală, Maze Team a declarat următoarele:
„De asemenea, vom opri toate activitățile îndreptate împotriva tuturor organizațiilor medicale până la stabilizarea situației mondiale.”
#staysafe
tags