Furtul de criptomonedă care a afectat Euler Finance a fost unul dintre cele mai mari din ultimele șase luni, atrăgând multă atenție, dar se pare că hackerul s-a răzgândit și a returnat toate fondurile care au putut fi recuperate.
În urmă cu câteva săptămâni, Euler Finance, un protocol de dreditare DeFi fără custodie, a anunțat că a pierdut active digitale în valoare de 197 de milioane de dolari din cauza unui hacker. Raportul inițial a precizat că atacatorul sau atacatorii au furat mai multe tokenuri cripto, inclusiv tokenuri stETH în valoare de 135,8 milioane dolari, DAI în valoare de 8,75 milioane dolari, USDC în valoare de 33,85 milioane dolari și WBTC în valoare 18,5 milioane dolari în WBTC.
Hackerii au pus mâna pe pradă și au trecut-o prin mixerul criptografic Tornado Cash, ceea ce le-a permis să spele sumele de bani. Deși acest serviciu este în prezent supus sancțiunilor, continuă să funcționeze.
La scurt timp după atac, Euler a pus la bătaie o recompensă de 1 milion de dolari în schimbul ajutorului primit pentru a-i găsi pe făptuitori.
„Astăzi, Fundația Euler lansează o recompensă de 1 milion de dolari în speranța că aceasta constituie un stimulent suplimentar pentru obținerea de informații care duc la arestarea hackerului care a atacat protocolul Euler și la returnarea tuturor fondurilor extrase de către acesta”, a postat Euler Labs pe Twitter.
Nu este clar dacă o recompensă atât de mare i-a forțat pe criminali să își schimbe atât de drastic planurile. Nici mesajul Euler de pe Twitter nu face lumină în acest sens.
„În urma unor negocieri de succes, toate fondurile recuperabile preluate din protocolul Euler pe 13 martie au fost acum returnate cu succes de către hacker”, a explicat protocolul de creditare Euler Finance.
„Pentru că hackerul a făcut ceea ce trebuie și a returnat fondurile, campania prin care Fundația Euler oferă o recompensă de un milion de dolari nu va mai accepta informații noi.”
Compania a promis că va oferi mai multe detalii despre succesul său, dar merită menționat faptul că în comunicat aceasta declară că toate fondurile recuperabile au fost returnate și nu că toate fondurile furate au fost returnate. Suma exactă rămâne necunoscută, cel puțin deocamdată.
tags
The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”
Toate articolele