Ziua Mondială a Rețelelor Sociale - protejează-ți viața digitală

Bitdefender

30 Iunie 2021

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
Ziua Mondială a Rețelelor Sociale - protejează-ți viața digitală

Rețelele de socializare par a fi parte a evoluției naturale a tehnologiei și se crede că ar fi apărut oricum la un moment dat. Însă există o diferență între ce ne-am imaginat și ce avem în realitate, așa că trebuie să învățăm să trăim cu ce avem și să facem alegeri înțelepte pentru viitorul nostru digital.

Rețelele de socializare ale prezentului au propriul lor ecosistem, diferit de restul internetului, având propriile reguli și utilizatori cu vârste și interese diferite. Fiecare platformă este concepută pentru o anumită categorie de persoane și pare că oferă aceleași lucruri ca toate celelalte, însă există anumite aspecte prin care se diferențiază. Pe scurt, se găsește ceva pentru toată lumea, motiv pentru care rețelele de socializare sunt fascinante, dar și înfricoșătoare.

La fel ca în cazul celorlalte colțuri ale internetului, rețelele de socializare pot fi accesate de tot felul de oameni și, cu toate că majoritatea utilizează aceste platforme conform scopului pentru care au fost create, unii găsesc moduri prin care să le modifice funcțiile originale, astfel încât să-și atingă obiectivele periculoase.

Rețelele de socializare pe care ni le-am imaginat

În mod surprinzător, apariția rețelelor de socializare a fost prevestită în romanele science-fiction cu mult înaintea apariției internetului. Scriitorii și-au închipuit că oamenii se reuneau, discutau despre ultimele știri, dezbăteau despre problemele sociale actuale, vorbeau despre politică și se influențau unii pe ceilalți prin remarci interesante și istețe.

Mediul online ar fi avut potențialul de a dezvolta umanitatea, iar unii scriitori credeau că așa vor decurge lucrurile. Evident, rețelele de socializare și-au lăsat amprenta asupra umanității, dar nu poate spune nimeni dacă au influențat-o pozitiv sau negativ.

Rețelele de socializare trebuiau să fie pline de idei importante, povești interesante și aventuri frumoase, toate presărate cu imagini hazlii cu pisici și câini caraghioși. Însă, cu toții știm că există o diferență între ce ne-am imaginat și ce avem în realitate.

Rețelele de socializare pe care le avem în realitate

Cu toate că rețelele de socializare îmbină lucrurile pozitive menționate anterior, cuprind și lucruri negative, în egală măsură. Adăpostesc, de asemenea, persoane pline de ură și infractori periculoși. În plus, reprezintă mediul perfect pentru campaniile periculoase lansate de atacatorii care vor să fure ceea ce oamenii par să prețuiască cel mai puțin, datele lor personale.

Informațiile personale sunt cu siguranță cel mai subapreciat bun în lumea digitală a prezentului. Oamenii colectează atât de multe date și metadate esențiale despre ei, încât devine dificil să se facă diferența între cele importante și cele inutile. Și cea mai rea parte este că, uneori, datele care par a fi inutile sunt extraordinar de valoroase pentru atacatori.

Platformele rețelelor de socializare au devenit atât de bine integrate în viața noastră ddigitală, încât au ajuns să fie sinonime cu internetul pentru mulți dintre noi. Facebook, Instagram, Snapchat, TikTok, YouTube, Tumblr, Twitter, Reddit și alte platforme concepute pentru diverse categorii de persoane au ceva în comun. Atribuie o valoare reală datelor pe care le colectează și platformelor puse la dispoziția utilizatorilor.

Adevărul este că aceste platforme reprezintă și un mediu perfect pentru atacatori, al căror scop este, de obicei, să fure datele despre care nu este nimeni îngrijorat. Oamenii își publică locația în timp real online, răspund la întrebări care dezvăluie răspunsurile unor întrebări de securitate utilizate pentru diferite servicii online și își introduc detaliile în formulare de phishing. Și toate acestea fără a pune la socoteală și malware-ul și conținutul periculos care pândesc din întuneric.

Rețelele de socializare pe care le-am putea avea

Într-adevăr, rețelele de socializare sunt pline ochi, atât cu conținut extraordinar, cât și cu intenții periculoase. Însă părțile negative nu trebuie să eclipseze pe cele pozitive. Cu ajutorul măsurilor de protecție potrivite și unei soluții de securitate adecvate, timpul petrecut pe platformele rețelelor de socializare poate da naștere experienței pe care merităm să o avem, nu a celei pe care o avem în prezent.

Poate că nu avem rețelele de socializare promise de scriitorii romanelor SF, însă ne putem apropia de acest ideal cu pași mici, fiind conștienți de ce și cu cine partajăm informații online. Cunoscând valoarea informațiilor publicate online putem ajunge mai aproape de o experiență sigură. Un utilizator informat este un utilizator puternic, iar spatele său este păzit de o soluție de securitate, precum Bitdefender Total Security. Poți încerca versiunea de evaluare timp de 90 de zile care oferă protecție completă, chiar și atunci când navighezi online sau te uiți la imagini amuzante cu câini și pisici.

tags


Autor


Bitdefender

The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader