Războiul clonelor pe Facebook: Cum să te protejezi de conturi care își asumă identitatea ta pentru a-ți păcăli prietenii și familia

Bitdefender

14 Iulie 2021

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
Războiul clonelor pe Facebook: Cum să te protejezi de conturi care își asumă identitatea ta pentru a-ți păcăli prietenii și familia

Ai primit vreodată o cerere de prietenie din partea unei persoane care se afla deja în lista ta de prieteni de pe Facebook? Dacă răspunsul este da, cel mai probabil ai fost vizat de un cont de Facebook clonat.

Dacă răspunsul este nu, cel mai probabil ți se va întâmpla asta la un moment dat. Cel mai probabil vei da de un infractor care își asumă identitatea ta sau a unui prieten de-ai tăi în timp ce folosești rețelele de socializare.

Se prea poate să fie imposibil de determinat numărul exact al conturilor false de pe Facebook. Totuși, gigantul rețelelor de socializare a declarat că a luat măsuri împotriva a 1,3 miliarde de conturi false în primul trimestru al anului 2021.

Ce este clonarea conturilor de Facebook?

Clonarea conturilor de Facebook apare atunci când infractorii copiază informațiile de pe profilurile tale publice de pe rețelele de socializare (precum fotografia și informațiile tale de profil) pentru a crea o copie a profilului tău. Apoi, infractorul trimite cereri de prietenie persoanelor din lista ta de prieteni pentru a pune în mișcare diverse înșelătorii, precum:

  • Să trimită link-uri periculoase și frauduloase prietenilor și familiei tale
  • Să-ți manipuleze prietenii și familia pentru a dobândi câștiguri financiare
  • Să încerce să-ți păcălească apropiații cu fraude prin care se solicită plăți în avans

Aceste încercări îți pot compromite reputația online și din viața reală. În plus, infractorul va încerca și să îți închidă profilul, raportându-l platformei rețelei de socializare.

Cum te poți proteja împotriva clonării conturilor de Facebook?

Nu doar celebritățile sunt vizate de impostorii de pe rețelele de socializare. Majoritatea persoanelor află despre astfel de încercări de clonare de la prieteni, însă utilizatorii pot descoperi profilurile false introducându-și propriul nume în câmpul de căutare de pe Facebook.

Cu toate că nu există măsuri de siguranță imbatabile, modificarea setărilor care vizează confidențialitatea pe Faceboook în așa fel încât să fie mai stricte poate descuraja încercările de clonare ale infractorilor, iar printre aceste setări se numără:

  • Ascunderea listei de prieteni
  • Eliminarea vizibilității publice a postărilor și fotografiilor viitoare și a informațiilor afișate pe profil, precum adresa de e-mail și numărul de telefon
  • Dezactivarea opțiunii care permite oricui să îți trimită o cerere de prietenie

Pentru că trăim într-o lume care se sprijină pe mediul digital, este necesar să ne protejăm confidențialitatea și informațiile personale disponibile online.

Nu uita să raportezi imediat orice încercare de asumare a identității sau activitate suspectă platformei rețelei de socializare și să îți informezi prietenii cât de curând posibil.

tags


Autor


Bitdefender

The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader