Clienţii persoane juridice UniCredit Ţiriac Bank posesori ai cardului de credit MasterCard Business au un nou beneficiu - licenţă gratuită BitDefender Internet Security 2010 oferită de MasterCard Europe pe toata durata validităţii cardului.
Această iniţiativă urmăreşte să asigure protecţie totală la utilizarea cardului pe Internet.
BitDefender Internet Security 2010 include o tehnologie inovatoare, Active Virus Control, care monitorizează, în timp real, toate aplicaţiile active şi le blochează pe cele cu comportament suspect. Astfel este asigurată protecţia împotriva viruşilor noi şi a variantelor de viruşi încă necunoscute. BitDefender Internet Security 2010 vine cu o interfaţă simplificată care se adaptează şi oferă acces rapid la principalele functionalităţi de securitate, în funcţie de profilul de utilizator ales.
Licenţa se acordă gratuit tuturor clienţilor UniCredit Ţiriac Bank, posesori ai cardului MasterCard Business şi poate fi descărcată, numai după ce aceştia se autentifică pe site-ul
http://mastercard.bitdefender.com/unicredit-tiriac/.
„Recesiunea s-a simtit puternic anul acesta în România, un efect negativ al acesteia fiind cresterea criminalitatii. Astfel, inclusiv autorii de coduri malware caută surse noi pentru a-şi ’rotunji veniturile’, speculând orice vulnerabilitate în sistemul utilizatorului. Prin parteneriatul cu 2 institutii financiare puternice, UniCredit Ţiriac Bank şi MasterCard Europe, vom oferi clientilor bancii soluţii de securitate de top, pentru protecţia eficientă a datelor si confidentialitatii lor”,
a declarat Răzvan Vâlceanu, Country Manager, BitDefender.Încă din 2004, MasterCard Europe a oferit jucătorilor implicaţi în comerţul electronic MasterCard SecureCode, un program de securizare a tranzacţiilor online. Iniţiativa celor trei parteneri – UniCredit Ţiriac Bank, MasterCard Europe şi BitDefender – adaugă un plus de siguranţă în derularea operaţiunilor pe Internet.
„Comerţul electronic în România a urmat o tendinţă ascendentă, pentru că noua conjunctură financiară a impulsionat business-urile cu costuri logistice reduse, cum sunt cele dezvoltate pe Internet”, spune
Cosmin Vladimirescu, Account Manager for Romania, MasterCard Europe.
„Studiile noastre indică un nivel de încredere în creştere în plăţile cu cardul, fapt care creează alte premise favorabile comerţului electronic, dar încrederea posesorilor de card, odată câştigată, trebuie cultivată şi confirmată. Pentru a oferi o securitate sporită, am încheiat parteneriatul cu BitDefender prin care punem la dispoziţie exclusiv posesorilor de carduri MasterCard Business emise de UniCredit Ţiriac Bank pachetul de servicii BitDefender Internet Security 2010.”
„Acest beneficiu ataşat cardului MasterCard Business transformă produsul într-unul atractiv şi competitiv, mai ales din prisma faptului că, în prezent, se bucură de unicitate pe piaţa din România”
„În plus, clienţii care folosesc frecvent cardul pentru cumpărături pe Internet, pe lângă mecanismele de protecţie Secure Code de la MasterCard pe care încorporează cardul, sunt protejaţi şi împotriva viruşilor şi phishing-ului. Dorim să oferim valoare adăugată întregului portofoliu de carduri Business, iar acesta este un prim pas important, fiind vorba de un parteneriat cu liderul pe piaţa de software antivirus din România şi cu MasterCard” a spus
Cezar Miron, Team Leader Produse de Cash Management, UniCredit Ţiriac Bank.
MasterCard Business este un card de credit embosat, prevăzut cu cip, cu utilizare naţională şi internaţională, care oferă acces la o linie de credit de până la maximum 30.000 EUR în funcţie de cifra de afaceri, disponibilă în proporţie de 100% pentru plăţi la comercianţi.
BitDefender Internet Security 2010 încorporează un modul special de protecţie împotriva atacurilor de tip phishing, una dintre cele mai răspândite metode ilegale de a intra in posesia datelor personale cu caracter confidenţial (adresă, telefon, cod numeric personal, nume de utilizator şi parole, coduri PIN etc.). Atacurile vizează, în general, utilizatori de servicii de e-banking şi alte servicii on-line.
Informaţii suplimentare despre BitDefender Internet Security 2010 găsiţi
aici.