Serviciul Bitdefender Sandbox oferă un mediu extrem de scalabil și performant, în care pot fi efectuate analize aprofundate și sofisticate ale fișierelor și adreselor URL necunoscute sau suspecte.
Nivelul de prefiltrare funcționează ca un mecanism inteligent de apărare, utilizând algoritmi avansați pentru a filtra cu precizie fișierele indicate pentru detonare
Nivelul suplimentar de securitate oferit de Serviciul Sandbox, care vine în completarea tehnologiei Bitdefender de detecție pe mai multe niveluri a amenințărilor avansate și de tip zero-day, îmbunătățește capacitățile generale de detecție.
Algoritmii de machine learning și cele mai noi tehnici de inteligență artificială utilizate de funcția de prefiltrare se asigură că sunt trimise în sandbox numai fișierele care necesită o analiză suplimentară. Acest lucru aduce beneficii semnificative în ceea ce privește reducerea costurilor.
Serviciul Sandbox oferă raportări detaliate și îi permite soluției dumneavoastră să genereze alerte însoțite de context. Acest lucru le permite experților în securitate să înțeleagă mai bine alertele și să acționeze mai rapid.
Fișierele accesate de utilizatori sunt analizate cu ajutorul tehnologiilor antimalware premiate ale Bitdefender. Algoritmii de machine learning și cele mai noi tehnici de inteligență artificială se asigură că sunt trimise în sandbox numai fișierele care necesită o analiză suplimentară.
Fișierele sunt detonate în mediul sandbox și apoi monitorizate pentru a se identifica eventualele indiciile ale unei activități periculoase. Sunt implementate mecanisme de autoprotecție și fiecare tentativă de eludare a unui cod periculos este marcată corespunzător, iar fișierele sunt și ele etichetate. Mai mult, fișierele nu sunt analizate în mediul de producție al unei organizații, eliminând astfel riscul asociat cu permiterea executării unui fișier potențial periculos, precum și orice implicații asupra performanței.
Utilizând algoritmi avansați de machine learning, cele mai noi tehnici de inteligență artificială, tehnici anti-eludare, anti-exploit, tehnici de identificare a scurgerilor de date, de introspecție a memoriei, analiza similarități dintre coduri și analiza comportamentului agresiv, serviciul Sandbox este foarte eficient în detectarea malware-ului, a amenințărilor persistente avansate (APT) și a adreselor URL periculoase.
Serviciul Sandbox în cloud verifică toate rezultatele obținute în urma căutării printre amenințările cunoscute dintr-o varietate largă de depozite online, dar și din Bitdefender Global Protective Network (serviciu de threat intelligence în cloud)
Serviciul Sandbox anti-malware examinează în detaliu fișierele suspecte. Acesta detonează payloaduri într-un mediu virtual controlat, asigurat de Bitdefender, pentru a observa acțiunile acestora, pentru a identifica eventualele intenții periculoase și pentru a oferi informații practice. Sandboxul de ultimă generație acționează ca un „mediu țintă real” în care fișierele potențial periculoase se pot comporta natural, fiind astfel un instrument puternic de combatere a atacurilor și a infiltrării malware-ului. Infrastructura în cloud permite scalabilitate totală pentru procesarea a mii de fișiere pe minut.
Funcția de prefiltrare în cloud al Bitdefender folosește cele mai recente inovații în materie de machine learning, pentru a analiza fișierele în prealabil, înainte de a le trimite în sandbox, utilizând algoritmi avansați cu ajutorul cărora selectează cu precizie fișierele care trebuie detonate. Acest proces reduce numărul de fișiere detonate și îmbunătățește eficiența. Serviciul utilizează funcții de machine learning pentru a învăța continuu din bazele extinse de date, cu scopul de a identifica amenințările potențiale sau de a curăța fișierele.
Această tehnologie nu numai că îmbunătățește eficiența serviciului Bitdefender Sandbox, dar permite și o reducere semnificativă a costurilor. Cu motorul nostru de prefiltrare, furnizorii de tehnologie își pot optimiza în mod proactiv capacitățile de detecție a amenințărilor cibernetice emergente și sofisticate, eficientizând, în același timp, alocarea resurselor și reducând cheltuielile.
Evaluarea serviciului Bitdefender Sandbox este gratuită și include servicii de asistență tehnică. Pentru a utiliza versiunea gratuită de evaluare, vă rugăm să completați acest formular.
Bitdefender Sandbox Service is a highly scalable infrastructure that offers easy API integration and tailored privacy options.
Serviciul Sandbox poate fi accesat prin API sau prin interfața de utilizator oferită de Intellizone Portal.
Da, puteți descărca indicatorii de compromitere generați în timpul analizei fie prin descărcarea raportului de analiză complet, fie folosind API-ul pentru a descărca numai indicatorii, în format brut, OpenIOC sau STIX.
Da, serviciul Bitdefender Sandbox include mai multe niveluri de confidențialitate pentru a răspunde cerințelor specifice ale țării dumneavoastră.
Serviciul Sandbox este disponibil în Europa, Statele Unite, Marea Britanie și Australia. Puteți alege unde să trimiteți fișierele pentru a fi analizate. Utilizarea altor regiuni se decide de la caz la caz.