Rețeaua de sănătate Broward Health din Florida a dezvăluit că s-a confruntat cu un incident de securitate care a compromis datele personale și medicale a peste 1,3 milioane de pacienți și angajați.
Conform unei declarații publicate pe site-ul web al Broward Health, breșa de securitate a datelor a avut loc pe 15 octombrie, atunci când un atacator necunoscut a accesat rețeaua companiei prin intermediul unui furnizor de servicii medicale terț al cărui nume nu a fost dezvăluit.
„Un intrus a obținut acces în rețeaua Broward Health prin intermediul unui furnizor de servicii medicale terț care avea acces la sistem în scopul furnizării de servicii de sănătate”, afirmă compania în notificarea referitoare la breșa de securitate a datelor. „Broward Health a descoperit atacul pe 19 octombrie 2021 și a izolat imediat incidentul, a informat FBI și Departamentul de Justiție, a solicitat resetarea parolei pentru toți angajații și a angajat o firmă independentă de securitate cibernetică pentru efectuarea unei investigații.”
Broward Health nu a menționat în declarația publică numărul pacienților și al angajaților care au fost afectați de incident, însă raportul privind breșa de securitate care a fost înaintat către biroul procurorului general din Maine menționează 1.357.879 de persoane afectate.
Oficialii au mai menționat că întârzierea notificării persoanelor afectate a fost necesară și a fost solicitată de Departamentul de Justiție pentru a evita compromiterea anchetei în desfășurare.
Până acum, investigația a scos la iveală faptul că atacatorul a furat informații personale identificabile (PII) și informații personale despre starea de sănătate (PHI), inclusiv nume, date de naștere, adrese, numere de telefon, informații financiare sau ale conturilor bancare, coduri numerice personale, informații despre asigurări și numere de cont, numere ale permiselor de conducere, adrese de e-mail, istoric medical, afecțiuni, tratamente și diagnostice și numere ale dosarelor medicale.
Drept urmare, Broward Health oferă un abonament de 24 de luni pentru un serviciu de protecție împotriva furtului de identitate și a declarat că a implementat autentificarea în doi pași pentru toți utilizatorii și „cerințe minime de securitate pentru dispozitivele care nu sunt administrate de Broward Health Information Technology și care au acces la rețeaua sa”.
Planifică-ți recuperarea în cazul unei breșe de securitate a datelor
Informațiile personale despre starea de sănătate colectate sau create de furnizorii de servicii medicale sunt foarte căutate în comunitatea infractorilor cibernetici. Informațiile despre starea de sănătate pot fi folosite foarte mult timp. În fapt, nu se modifică niciodată, iar atacatorii pot monetiza cu ușurință datele pentru a comite furturi de identitate medicală sau a întreprinde alte activități frauduloase. Pe lângă furtul de servicii și beneficii medicale de la victime, atacatorii pot utiliza în mod necorespunzător datele pacienților pentru a efectua extorcări targetate sau atacuri de șantaj prin e-mail, telefon sau mesaj text.
Dacă ești victima unei breșe de securitate a datelor medicale, fii atent la facturile medicale și revizuiește-ți dosarele medicale pentru a vedea dacă există înregistrări suspecte. De asemenea, ar trebui să fii atent la e-mail-urile nedorite sau mesajele suspecte și să notifici imediat furnizorul tău de servicii medicale cu privire la orice înregistrări pe care nu le recunoști. Taxările frauduloase sau amenințările trebuie raportate imediat autorităților locale.
Breșele de securitate a datelor ne reamintesc constant de faptul că nu trebuie să ne bazăm pe alții pentru a ne proteja informațiile. Cu toate că nu există nicio soluție perfectă care să-ți protejeze datele împotriva breșelor de securitate, e important să știi când și cum să răspunzi la o breșă de securitate a datelor pentru a preveni daunele financiare și a accelera procesul de recuperare.
tags
The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”
Toate articolele